Ilustraţia: Anton Darhuber
Am stins lumina ca să pot să văd
Mai multă umbră.
Îmbrățișând-o am pășit
Pe un tărâm de liniște preaplin.
Cu miros de pâine caldă,
O frumusețe lentă mă-nconjoară.
Urechile mi le-am acoperit
Ca să pot să înot
În ape cu voci arămii.
Pe munți de zahăr am urcat
Ținându-mă de stele,
Ca să ajung de unde am plecat.
Și m-am trezit.
Ilustraţia: Aitor Renteria
Am ispitit liniștea cu vuiet
Smulgând din depărtări
Cuprinsul nemărginit al Ființei mele.
Tu, liniște, spune-mi:
Verdele, cine-a izgonit verdele ?
Fără el, sunt a gândului cărare
Și pretutindeni e ca un asfințit.
Sub ai vântului pași
Cuvântu-mi surâde aspru.
Să-l fi ascuns eu oare
Ca să nu-l găsesc ?
Ilustraţia: Julie de Waroquier
Ce dor mi-a fost de tine !
Nu ne-am mai văzut demult, așa-i ?
Ce-am mai făcut ?
Am urmat ai vântului pași
Pribegind între gând şi vorbă.
Am atins al luminii glas
Prin stropii de rouă căzuți
Pe fruntea-mi larg deschisă.
Timpul l-am îndoit
Resetând foșnetul frunzelor
Ca să te ating din nou,
Suflet drag.
Ilustraţia: santabanta.com
Azi, îmi dau voie
Să gust din răgazul ascuns
În stropii de ploaie.
Azi, pot liniștea s-o ating
Cu sufletul larg deschis.
Azi, nu mi-e teamă
Căci pot să văd
Cum iarba înflorește cântând
Sub a Soarelui zâmbet.
Azi, sunt iarăși eu
Aprinsă în cuvinte de nerostit.
Ilustraţia: Randy Scott Slavin
Dezrădăcinându-mi depărtările
Adierea adâncului tău mă absoarbe
Înspre întunecimea gândului spân.
Răcoarea malului mă aruncă
În strânsoarea blândă a vântului.
Am ajuns sau încă suntem deasupra norilor ?
Mă întreb pe mine însămi și, deodată,
Spumoasă vraja lor se prelinge
Pe tărâmul fără țărmuri,
Unde copacii își țes veșnic veștmânt.
Ilustraţia: Takashi Suzuki
Neauzit, tot mai aproape
Veșnicul cerc revine
Înlănțuind nemărginirea toată
A oamenilor întunecați de gânduri
Pe fruntea-mi înclinată
Soarele răsare parfumat
Fereastra freamătă adâncimi întoarse
Precum o dimineață în plină primăvară
Ramul înfrunzește surâzând
În lumina din mugur.