Foto: Randy Scott Slavin

Sfărâmarea Cercului

Dezrădăcinându-mi depărtările

Adierea adâncului tău mă absoarbe

Înspre întunecimea gândului spân.

Răcoarea malului mă aruncă

În strânsoarea blândă a vântului.

Am ajuns sau încă suntem deasupra norilor?

Mă întreb pe mine însămi și, deodată,

Spumoasă vraja lor se prelinge

Pe tărâmul fără țărmuri,

Unde copacii își țes veșnic veștmânt.

Postează un comentariu

  • Elena7 months ago

    Felicitări, Ioana !
    Îţi multumesc pentru poeziile frumoase cu care ne răsfeţi şi mângâi.
    Mă bucur că ai revenit cu forţe proaspete !

  • iP7 months ago

    Mulțumesc, Elena !
    Și eu mă bucur să revin cu noi creații pe care să le împărtășesc cu cei ce iubesc poezia.