Reveria Castanilor
În vis de om visat-am
Cum doi castani goi,
Trecând în pas alert
La nord de umbra-mi plină,
Au eliberat vântul ce era închis
Între dealurile surde
De la atâta liniște.
Prin privirea-mi verde,
Orizont al dorinței cu spini,
Au început să alerge pe loc.
Rostogolind frunzele,
S-au îmbrăcat cu al meu surâs
Ridicând înaintea cerului
Un vârtej de cuvinte.
Fremătând lumină
Au uimit soarele însetat
Înfingându-și rădăcinile
În propriul lor gând.