Blestemul nucilor
Cuprinde-mă ca să mă doară
Până am să-ţi simt iubirea
Cu coajă tare şi miez dulce
Tânără nucă solitară
Pierdută-n erezii deşarte
Te voi condamna la moarte
Prin spargere
Ca să hrănesti veşnic mulţimea
Care te huiduie.
Ilustraţia: Autor anonim
Miopie sărată
Spuma mării
E toată-n ochii mei
Şi sarea-i mi-e zahăr
În inima-mi albastră
Şi albu-i e surd
De la strigarea-mi anxioasă
Şi-acum alerg pe mal
Mă îmbrac în alge verzi
Ca să prind rădăcini
În ultimul val.
Ilustraţia: Max Gasparini
La marginea sufletului
Omul când iubeşte
Se transformă în lumină
Iar ecoul său
Devine un răspuns
Pe care îl măsoară
La fiecare răsărit
Şi la fiecare apus
Creând tăcerea –
Vorbă înţeleaptă –
Aflată la marginea sufletului.
Ilustraţia: Autor anonim
Etern Mister
De unde atâta lumină
Când întuneric este peste tot
Şi oare cum în plin deşert
Se naşte pământ roditor
Misterul are farmec nedezvăluindu-l
Şi am să caut mereu
Acel adevăr ascuns
În propria-mi grădină
De nepătruns.
Ilustraţia: Autor anonim
Alea iacta est
Aud cum picură armonic
Pilitură de necunoscut
Care aprinzându-se-n haos
Spulberă esenţa de soare
Iar eu mă aşez agale
La masa tăcerii
Unde savurez păpădii în reluare
Şi-mi potolesc setea
Înghiţind un ocean de sare.
Ilustraţia: Autor anonim
Lapte de păpădie
Angelic e zborul privirii albastre
Ce-o azvârle-n cerc ochiul tău
Demonic şi rece îţi este pasul
Ce-armonic răsună pe drumul de apă
Din gheaţă subţire, murdară, opacă
Şi firul de praf ce-ţi răpeşte gândul
Cu vorbe violete te cheamă
Pe drumul spre zarea azură
Din ceaţă din lapte de păpădie
Însă îţi cere imensa simbrie
Să-i dai lumina şi apa cea vie.