În monologuri surde cu eterna mare

Oricine ai fi, vei prinde rădăcini

În depărtările tale

Dar oscilând, între înăuntru și afară

Respiri crepuscul gri, de îndoială

Ai vrea să fii un cosmic gând de împlinire

Un suflet verde al vântului hoinar

Și-atunci, cu zboru-ți frânt

Și surâzând intermitent în cercurile amare

Împrospătezi timpul

Cu un descântec de uitare.