Ilustraţia: IBP
Din adâncurile gândului
Ploaia țâșnește aburind
Al lumii zâmbet să-l închidă
În borcanul cu biscuiți.
Verdele ierbii proaspăt tăiată,
Să-l lipească-ntr-un ierbar
Veșnic să-l aibă aproape
Ca să-i respire iubirea.
Adu-ți aminte ploaie cine ești,
Și lasă florile să-ți dăruiască
A soarelui dulce îmbrățișare,
Deschizând larg fereastra
Spre-a uimirii mirare.
Ilustraţia: IBP
Pajiștea verde pe care calc
Desculță zi de zi,
Am ascuns-o adânc
În gândurile-mi stol.
Pe umerii ei, înmugurirea,
Zgomotos apasă
Cu greutatea apei de izvor.
Foamea de vise
Îi deschide pământului porii,
Prin mângâierea crengilor
Seva urcă în arbori,
Vestind nemărginirea.
Ilustraţia: IBP
Căldura pâinii proaspăt coapte
Are puterea de a desluși nimicul.
Între pământ și cer,
Ca vinul într-o zi de mai,
Se limpezește Timpul.
Ce-a mai rămas, îl întreb eu,
Din miezul nucii tale?
Doar dulceața, răspunse el,
Ca să întregesc amarul.
Ilustraţia: IBP
Pe tine doar te pot schimba
În ceasul ce bate contratimp
Apoi ești iar tu, ascunsă
În foșnetul frunzelor
Ce-ngână vântul șoptind:
Că stropii de ploaie cad
Ca să-ți potolească setea
Și mugurii pe ram se arată
Când visul tău e aievea.
Ilustraţia: IBP
Al pietrelor cântec
Vreau să îl ascult
Când sunt cu tine
Ținându-mă de nori
Să escaladez sufletul munte
Cu privirea-mi ageră să cuprind
Pădurile veșnic verzi și însorite
Străjer al depărtărilor tale să fiu
Până dincolo de cuvinte.
Ilustraţia: IBP
Dorul se perindă prin odaie
În veștmânt de stele îmbrăcat
De jur împrejur cuvintele tac,
Luminându-i calea.
Adâncimea-mi întoarsă pornește sfios
Înspre fereastra deschisă,
Întunericul fremătând se aprinde
Șoptind: du-te să fii tu însăți!