Să vezi o poezie derulându-se-n faţa ta

Să-i simţi şi tu suflarea

Şi-atât de mult să vrei

Să-i pătrunzi muzica, ce-ţi străpunge pielea

Şi să mai simţi, că poţi zbura

Ca gândul neîngrădit, că poţi păşi

Pe apa vârtej în cascadă

Fără a te uda în urcarea-ţi mută

Apoi să guşti din coroana-i de spini

Şi să adormi în aburi dulci de seară

Şi sufletu-ţi să urle în deşert

Ca să audă o lume,

Că tu cunoşti şi frunze şi petale

Şi totuşi, fiecare val te doare,

Iar bucata de măr

Oprită-n gâtu-ţi din greşeală

Îţi incomodează cântul răvăşit de mare

Şi ca s-o-nghiţi agale,

Tu sorbi întreg destinul verde

Din paharul fără fund

Creat de ielele de ceară în amurg

Şi te arunci printre norii

Muntelui înălţat în zori de mâna ta

Căci eşti şi tigru şi dragon

Un biet nemuritor.