Etern Mister
De unde atâta lumină
Când întuneric este peste tot
Şi oare cum în plin deşert
Se naşte pământ roditor
Misterul are farmec nedezvăluindu-l
Şi am să caut mereu
Acel adevăr ascuns
În propria-mi grădină
De nepătruns.
De unde atâta lumină
Când întuneric este peste tot
Şi oare cum în plin deşert
Se naşte pământ roditor
Misterul are farmec nedezvăluindu-l
Şi am să caut mereu
Acel adevăr ascuns
În propria-mi grădină
De nepătruns.
Te-ai întrebat vreodată
De ce nu poţi să vezi
Mai departe de aici
De ce nu ştii ce va fi mâine
De ce-ai uitat ce-a fost demult
Prea multe întrebări
Cu răspunsuri monotone
Ce-n timp vor fi clonate
Alterându-li-se materialul genetic
E simplu
Eu pot să vad până unde vreau
Infinitul există
Pentru că eu îl gândesc.
Aud cum picură armonic
Pilitură de necunoscut
Care aprinzându-se-n haos
Spulberă esenţa de soare
Iar eu mă aşez agale
La masa tăcerii
Unde savurez păpădii în reluare
Şi-mi potolesc setea
Înghiţind un ocean de sare.
Angelic e zborul privirii albastre
Ce-o azvârle-n cerc ochiul tău
Demonic şi rece îţi este pasul
Ce-armonic răsună pe drumul de apă
Din gheaţă subţire, murdară, opacă
Şi firul de praf ce-ţi răpeşte gândul
Cu vorbe violete te cheamă
Pe drumul spre zarea azură
Din ceaţă din lapte de păpădie
Însă îţi cere imensa simbrie
Să-i dai lumina şi apa cea vie.
Rămâi curat în neştiinţa ta
Om prăfuit de timp
Mult ai mai scris şi tot nimic
Ploaia-ţi plânge-n odaie
Trezind corbul
Ce-şi întinde zborul
Spre codrul plin de ciori
Lăsându-ţi în gol
Un haos
Ce sfârâie a nesomn
Tu dormi în sunete ţipate
Şi nu poţi să visezi
Te zbaţi între contraste
Nu mai şti cine eşti
Amintirile ţi-au fost furate
Şi n-o să le mai găseşti.