Acustic
Înfruntând răcoarea nopții
Arată-te rază de soare
Și risipind cenușiul ceții
Înlemnește-mi verdele
În coajă de nucă tare
Luminează-mi arămiul
Cu secunde înghețate
Dă-mi răgaz s-ascult ecoul verii
Și-a gândului infinitate.
Când mugurii înverziți
Se-ntorc acasă
Ferestrele bat din aripi
Înălțându-și dorul
Adâncu-mi se-nfioară
Vibrând pentru a treisprezecea oară
Într-un singur acord
Nemăsurat de către timp
Cu privirea desfrunzită
Târziul se-ndepărtează
De necuprinsul nostru
Căci nu-i destul de nemuritor
Al șoaptei ecou
Ți-am spus azi?
Când din aripi bat
Secunda visează
Alunecând pe creasta valului sărat
Încremenește, gândindu-se
La cireșul de mai
Cu florile-i scăldate în roua dimineții
Și-atât de mult aș vrea
Să fiu și eu în visu-i
Să râd de-al veșniciei glas
Ce dârz privește-n ochi
Tot Universul.
Iarna are nevoie de mine
Ca să-i încălzesc mersu-i nemuritor
Fulgii de nea să-i adun
În ceașca-mi cu cafea fierbinte
Făgăduindu-le veșnicia
Spațiul fără de margini
Mi-e de ajuns
Când orele de plumb
Se scurg în sens invers
Dorul de fereastră agonizează
Încremenit în Decembrie
Trezindu-se-n visul aprins
Din preaplinul iubirii desprins.
Fire de praf se ridică
Lăsând în urmă
Lanul de porumb
Cauți nelimitatul hotar
Un neînțeles multidimensional
Gheață, apă, viață
O clipă de răgaz
Sau zeci de ani…
Încotro să te-ndrepți?
Și deodată, găsești răspuns
Lângă inelul lui Saturn
Dragostea transcende timpul
Într-un orizont interstelar.