Ilustraţia: IBP
Apa care uită
Se adună în fântâna
Din spatele grădinii mele.
Curge picătură cu picătură,
Umplând paharul primit în dar
Într-o zi de August,
Ca atunci când mi se face sete
De la atâta arșiță,
Să pot să beau pe săturate
Devenind eu însămi.
2 comentarii. Postează un comentariu nou.
“apa care uita”… 🙂 grozava metafora.
Multumesc, Zia!