Odihna Luminii

Obosită de la atâta drum,
lumina adoarme în palma mea.

Aerul miroase a frunză,
iar ploaia încă ține de mână norii.

Măsurând răbdarea pământului,
secunda se oprește,
lăsând timpul să respire
ca o pasăre care-și caută cuibul
în tăcerea dintre două bătăi de aripi.

De pe umerii nopții
lumina se ridică, încărcată de liniște,
mușcând din orizont
până când ziua prinde iar gust.