Geometria Clarității

Așa cum vântul nu-și numără pașii,
azi nu te-am mai întrebat nimic,
ci te-am lăsat să vii.

Prin foșnetul frunzelor
mi-ai spus pe nume,
și m-ai privit cu tăcerea

care naște începuturi.

Pe muchia dintre două gânduri
am simțit cum zidurile cad, fără zgomot.

Nimic nu mă mai chema înapoi,
nici ecourile din urmă,
nici întrebările nerostite.

Totul era limpede,
ca o mare senină, fără val,
unde cerul se oglindește în întregu-i.