Destinul Nu Se Grăbește

L-am întâlnit în ziua
în care nu căutam nimic
și totul în jur se așeza,
fără de zgomot,

ca o frunză care cade,
neîntrebându-se de ce.

Nu mi-a vorbit,
dar m-a privit cu aerul acela
pe care pietrele îl învață,
după sute de ploi.

Sorbind dintr-un pahar de fum,
mă cuprinde plutirea.
E cald și văd aievea
albia timpului curgând.

Destinul nu se grăbește,
ci se așază unde trebuie,
la marginea clipei, unde sunt,

fără să vin de nicăieri.